HARD DISCK

Hard-disk-ul reprezintă cea mai importantă unitate de stocare a datelor. Acestea sunt înmagazinate permanent, indiferent dacă calculatorul este deschis sau închis . Pe hard-disc sunt stocate toate fişierele de date ale utilizatorului.
Hard-disk-ul serveşte drept memorie non-volatilă ,mediu de stocare pentru documentele ,fişierele sau aplicaţiile utilizatorului.
Discul dur, sau hard-diskul a fost introdus pentru prima dată de către firma IBM sub denumirea de disc Winchester (3340), în scopul de a îmbunătăţi unităţile DASD (Direct Access Storage Device) de stocare existente până atunci. Acesta avea o capacitate extraordinară pentru acea perioadă, de 5MB împărţită pe 24 de platane.
Cu 25 de ani mai târziu cunoscutul producător de HDD-uri, Seagate introduce pe piaţă primul HDD pentru calculatoare personale, capabil să înmagazineze până la 40 MB, ajungând la rate de transfer de 625 KBps folosind modul de codare MFM (Modified Frequency Modulation).
Acest mod de codare era folosit de vechile FDD-uri (floppy disk drive) sau sisteme de înmagazinare de date. Este destul de greu de crezut că în anul 1980 spaţiul de 100 MB pe hard-disk era considerat foarte generos în timp ce în zilele noastre ar fi cu totul nefolositor chiar şi numai pentru sistemul de operare.
În prezent, aplicaţiile pentru hard-disk-uri au depăşit graniţele computerelor şi sunt incluse în o suită de aparate digitale (dvd playere, mp3 playere şi chiar telefoane mobile sau PDA-uri).
Capacitatea 
Primul lucru pe care îl comunică fiecare producător despre hard-disk-urile sale este capacitatea. De obicei, fiecare producător oferă mai multe modele cu capacităţi din ce în ce mai mari, adresate unor segmente de piaţă diferite. De aceea, pe piaţă pot fi găsite mai multe variante, cu capacităţi ajungând la peste 1000 GB.
Performanţe
Un hard-disk lent influenţează cel mai mult, faţă de orice alt dispozitiv, performanţele unui calculator. Un hard lent este în stare să „umbrească” un procesor puternic. Viteza efectivă a hard-disk-ului este dictată de un număr de factori.
Viteza de rotaţie
Dintre caracteristicile principale pe care le are HDD-ul cea mai importantă este viteza de rotaţie (RPM).
Viteza de rotaţie este foarte importantă pentru că de ea depinde viteza de acces la datele de pe platane şi tot de ea depinde şi rata de transfer a informaţiei. Aşadar cu cât viteza de rotaţie este mai mare cu atât capul de citire/scriere se deplasează mai repede şi mult mai multe date ajung să fie citite/scrise.
Viteza de rotaţie a platanelor este constantă.
Viteza de rotaţie care a fost menţinută o vreme la hard-urile EIDE mai vechi era până la 5400 RPM iar a hard-urilor SCSI era de 7200 RPM.
În timp aceasta viteză a tot crescut, atingând acum limitele de 7200 RPM pentru HDD-urile IDE şi până la 12000 RPM pentru cele SCSI.
Tipul interfeţei
HDD-urile sunt accesate prin mai multe tipuri de magistrale: ATA (PATA sau IDE), Serial ATA (SATA), SCSI şi SATA SCSI (SAS).
- ATA
Este o interfaţă standard pentru conectarea HDD-urilor alături de alte tipuri de medii de stocare, inventată în 1986 de către Western Digital. Există destul de multe sinonime ale termenului ATA, de exemplu IDE (Integrated Drive Electronics) şi ATAPI (Advanced Technology Attachment Packet Interface). De asemenea odată cu introducerea Serial ATA (SATA) în 2003, termenul ATA a fost redenumit Parallel ATA (PATA). Standardul ATA permite lungimi ale cablului de maxim 46 de centimetri, deşi se pot achiziţiona şi cabluri de 91 de centimetri. ATA oferă cea mai comună şi ieftină modalitate de interfaţă de conectare.
Dacă două dispozitive se ataşează la un singur cablu, unul dintre ele este numit Master iar celălalt Slave. Unitatea conectată pe Master apare în general prima când BIOS-ul sau sistemul de operare detectează şi enumeră dispozitivele conectate. Dacă este o singură unitate conectată la cablu, ideal ar fi să fie configurată ca Master (unele tipuri de unităţi, cum sunt HDD de la Western Digital, au o setare specială Single pentru conectarea cu un singur cablu). O altă setare pentru configurarea conectivităţii unităţilor este Cable Select, care selectează singur dacă unitatea este Master sau Slave în funcţie de poziţia de pe cablu în care este conectată. Toate aceste setări se obţin prin mutarea unui jumper pe poziţiile respective de obicei inscripţionate pe unitate. Interfaţa ATA are o lăţime de 16 biţi, o lăţime de bandă de 16 MB/s la primele variante, mai târziu lăţimea crescând la 33, 66, 100 şi 133 MB/s.